Choose the language:

  • English
  • Română

Trimite un articol

Dacă doriţi să ne trimiteţi articolul dvs. editat conform Instrucţiunilor pentru Autori, o puteţi face apăsând butonul de mai jos.

 
 
 
 
 

Formular feedback

 
 
 
 
 

Sondaj

Vă invităm să completaţi sondajul Revistei de Evaluare ce sintetizează opiniile dumneavoastră privind evoluţia actuală a economiei româneşti, nivelul primelor de risc ce ar trebui luate în considerare în evaluarea întreprinderilor româneşti, respectiv rata medie de capitalizare considerată în evaluarea proprietăţilor imobiliare. Rezultatul sondajului va fi publicat pe site-ul Revistei de Evaluare.

Va mulţumim pentru sprijinul acordat in realizarea acestui sondaj.

 
 
 
 
 

Dezvoltarea Centrelor Comerciale de Tip Greenfield. Integrarea între Caracteristicile de Mediu, Designul Clădirii și Analiza Investiţiei, în Etapa Decizională

Autori:

Aliane Vieira de CASTRO, Javier Neila GONSALEZ, Gema Pacheco RAMIREZ

School of Architecture, Technical University of Madrid (UPM), Spania

Rezumat:

Centrul comercial reprezintă o investiţie pe termen lung în care deciziile cu privire la dezvoltarea imobiliară de tip greenfield sunt adesea luate pe baza analizei riscurilor în ceea ce priveşte costurile de construire, amplasarea, piaţa şi fluxul de numerar aşteptat. În plus, în etapa de luare a deciziilor, investitorul nu ia în considerare pe deplin integrarea designului clădirii cu planificarea proiectului, cheltuielile de exploatare şi analiza investiţiei. Absenţa acestor informaţii tinde să genereze anumite influenţe negative asupra nivelului viitoarelor cheltuieli de exploatare şi cheltuieli anuale de întreţinere ale clădirii, în special asupra necesarului de energie şi a altor cheltuieli plătite de către chiriaşi, proprietarului. Din punctul de vedere al investitorului, acest „unghi mort” în elaborarea strategiei ar putea să reducă marja de profit, deoarece modificarea cheltuielilor de ocupare[1] se reflectă direct în marja de profit.

În încercarea de a reduce o parte dintre cele mai importante cheltuieli de exploatare, cum ar fi cele legate de consumul de energie, de economia la utilităţi şi de reducerea emisiilor de CO2, un număr destul de important de proprietăţi generatoare de venit din întreaga lume deţin o formă de certificare de mediu, cum ar fi BREEM sau LEED. Inconvenientul identificat în această certificare de mediu este acela că obţinerea unei certificări necesită de obicei o investiţie importantă, iar investitorul nu găseşte informaţii directe care să arate că o astfel de investiţie duce la creştea valorii de piaţă. Totuşi, există studii asupra proprietăţilor comerciale certificate (în special clădiri de birouri) care indică rezultate mai bune în ceea ce priveşte rata de ocupare şi costurile de închiriere (Warren-Myers, 2012). Sayce (2013) afirmă că certificarea reprezintă numai un cadru rapid de referinţă, cu alte cuvinte, lipsa certificării nu înseamnă că respectiva clădire nu este sustenabilă sau nu este eficientă energetic.

Pornind de la aspectele descrise mai sus, studiul prezintă comparaţia componentelor importante ale etapelor dezvoltării imobiliare, cum ar fi costurile investiţiei, elaborarea strategiei/concepţia, precum şi venitul curent al investitorului şi valoarea proprietăţii. Proprietăţile care fac subiectul acestei analize sunt: un centru comercial proiectat cu sisteme pasive de răcire/bioclimatice evaluate în etapa de luare a deciziei, un centru comercial regional certificat şi un centru comercial regional standard, necertificat. De asemenea, propunerea noastră vizează echiparea decidenţilor cu instrumente prin care să coreleze caracteristicile verzi ale designului cu analiza investiţiei, pentru a optimiza procesul de luare a deciziilor în etapa în care se analizează reducerea cheltuielilor şi calitatea designului.

 
 
 
 

Informaţii revistă

  • Editată de: IROVAL sub egida ANEVAR
  • ISSN: 1842-3787
  • Apariţie: bianuală
  • Numărul curent: 12 (2), 2017
 
 
 
 
 

Indexări în baze de date internaţionale

 
 
 
 
 

CNCSIS categoria B+

 
 
 
 
 
 

Arhivă revistă

 
 
 
 
 

Abonamente

Vă invităm să vă abonaţi la Revista de Evaluare, completând formularul de abonare de pe site-ul nostru.

 
 
 
 
 

Caută experţi evaluatori